Scrum prin sentimente... 




     Viata noastra incepe o data cu intelegerea celor din jur prin piesa de sticla in care imaginea se formeaza fara vointa noastra, ochiul.E doar un element intr-un plin sistem care reda realitatea in care traim, una plina de ura in care fiecare traieste pentru el, una egoista  in tot ce inseamna necunoastere, plina de scrum in sentimente, raceala in existenta plina de prostie care efectiv sapa in ceea ce incercam sa avem.Traim in indiferenta care da viata doar unor aparente, ca sa ce?Sa ne inducem in eroare? Sa aratam ca suntem diferiti de ceilalti? Ca de fapt noi am fi cei care in diferenta noastra suntem perfecti?Pacat de Univers, care inhaleaza prostia noastra.
     Privim fiecare sentiment ca fiind doar o slabiciune si tot ce reprezinta el e o capcana.Vrei sa plangi?De ce nu o faci?E o stare la fel de naturala ca si grija.Nasoala treaba! Dar sa realizezi ca totusi, viata e tot ce ai.Stai ,  am uitat  ca ea, e doar o suma in mintea noastra.
     Dramatic!Spune-mi ca nu esti de parere cu mine.Doar spune-mi ca ma insel. Tu crezi ca as putea sa ma prefac in ceea ce vad? Vrei ceva perfect, stai la coada si asteapta degeaba. Nici viata nu e perfecta, de ce ai vrea mai mult decat ea cand nu esti capabil sa iti intelegi existenta?
     Am sa incerc sa fiu perfect in convingerea mea ca nu voi reusi.